Franceza prin teatru : o formare deosebită a avut loc la Chișinău

Universitatea Liberă Internațională din Moldova (ULIM) a găzduit, în perioada 4-5 mai, profesori și profesori stagiari de limbă franceză (FLE) veniți din toată țara pentru a participa la un seminar destinat facilității studierii limbii franceze prin teatru.

UN PROIECT UTIL ȘI FOARTE POZITIV

Acest proiect a luat naștere din parteneriatul dintre l’Ambasada Franței în Republica Moldova, antena locală a Agenției Universitare a Francofoniei (AUF), Alianța Franceză din Moldova,  Institutul Francez și Delegația Wallonie-Bruxelles à de la București. Scopul acestuia constă în realizarea metodelor de predare mai originale și mai atractive.

« Un parteneriat plasat sub semnul cooperării într-un spirit multilingv și multidisciplinar », după cum menționează Roxana TURCANU, Responsabila AUF.

PREZENTAREA PROGRAMULUI « 10 SUR 10 »

Pe parcursul acestor zile, circa treizeci de profesori s-au întâlnit în cadrul bibliotecii ULIM. Aceștia au asistat la atelierele animate de Jan NOWAK, regizor și dramaturg polonez, cât și de Merlin VERVAET autorul programului « 10 sur 10 », venit din Belgia.

Programul « 10 sur 10 » propune sesiuni pedagogice unde formatorii recomandă un ansamblu de tehnici și jocuri actoricești care ulterior devin metode pedagogice de predare în vederea ameliorării dicției și practicării limbii franceze.

« Pe la 16 ani când am început să învăț franceza, metodele școlare nu erau corespunzătoare și am dorit să găsesc o alternativă, a mărturisit Jan NOWAK, am învățat citind piese de teatru și regizându-le. Jucând o piesă de teatru, nici nu realizăm că știm deja să vorbim în franceză ! ».

FONDAREA UNEI TRUPE ȘI REGIZAREA PIESELOR DE TEATRU FRANCOFONE

În urma acestui seminar, profesorii vor putea să se concentreze pe citirea unei piese de teatru sau realizarea propriului lor spectacol cu studenții. « Aceasta este o experiență care necesită a fi reprodusă în clasă prin amuzament », a subliniat Serge CASSERI, Prim Consilier al Ambasadei Franței în Republica Moldova.

În viitor, ar trebui să înființăm trupe de teatru regionale, pentru a evolua la diferite festivaluri sau evenimente și să organizăm seri tematice.

« Această metodă inovatoare necesită a fi dezvoltată, iar noi ne simțim pregătiți să susținem progresul studierii limbii franceze în Republica Moldova », a concluzionat Robin KOSKAS, Adjunct al biroului de cursuri al Alianței Franceze.