În curând mergem în Franța !

În curând mergem în Franța !

Pentru al 11-lea an consecutiv, asociația franceză Solidarité Laïque  va găzdui în Franța profesori de franceză din Republica Moldova în cadrul unui proiect ce ține de consolidarea competențelor de predare.

O ACȚIUNE FIDELĂ

Republica Moldova se confruntă cu diferite probleme ce țin de educație și condițiile de studii, confruntându-se cu o lipsă de mijloace pedagogice, cât și de formări pentru profesori.

De peste zece ani, echipele asociației Solidarité Laïque, conduse de Gérard BROUSSAUD, profesor de franceză pensionar, vin în Republica Moldova, contribuind la amenajarea unui centru de documentare și informare, pentru a oferi formări și sfaturi în domeniul pedagogiei. Adeseori, aceste întâlnire constituie una dintre puținele ocazii pentru profesorii moldoveni și elevii lor să întâlnească francezi nativi.

PROFESORII DE FRANCEZĂ DIN REPUBLICA MOLDOVA SUNT AȘTEPTAȚI ÎN FRANȚA

Acest sejur servește drept ocazie pentru identificarea profesorilor care ar putea participa în cadrul unui sejur socio-cultural în Franța în anul următor.

«Uneori este un vis de o viață. Este bine să studiezi franceza și să înveți și pe alții, dar să mergi acolo e cu totul altceva, putem să simțim atmosfera și sunt alte senzații. » a precizat Serafin GHINCOLOV, profesor și intermediarul dintre Alianța Franceză din Moldova și Solidarité Laïque. 

În acest an, zece profesori din școli, colegii și licee, veniți din diferite localități ale țării vor merge în Franța pentru a fi repartizați în familii gazdă în regiunea Centrală. În perioada 7-24 iunie, vor implementa diferite proiecte împreună cu omologii francezi și vor propune un anumit număr de activități în clasă.

Acești profesori au fost selectați conform motivației și investiției în sistemul educațional. Privilegiați sunt profesorii din afara capitalei veniți din sate izolate de la țară.

La întoarcere, vor avea la dispoziție o lună pentru a realiza un raport de călătorie unde vor relata impresiile, ideile care îi vor inspira în propria activitate și ceea ce a fost util pentru ei. Mai apoi, în toamnă, la rândul lor vor găzdui și ei profesori francezi.

MIZA CONSTĂ ÎN FORMAREA PROFESORILOR

Alianța Franceză din Moldova, cu sprijinul Ambasadei Franței, s-a angajat încă de la început alături de asociația Solidarité Laïque în vederea realizării acestui proiect anual de reușită, acoperind cheltuielile de deplasare ale profesorilor. «Acest proiect este unica ocazie pentru profesorii din țară să meargă în Franța», a subliniat Adrian CIBOTARU, Directorul Adjunct al Alianței Franceze din Moldova.

Toamna trecută acest proiect a sărbătorit zece ani și a reunit toți participanții. « Această experiență inedită care îmbină formarea și călătoria permite să vă creați amintiri de neuitat », a adăugat Serafin GHINCOLOV.

Acest proiect demonstrează încă o dată vivacitatea francofoniei în Republica Moldova și cererea din partea profesorilor pentru astfel de proiecte.

Călătorie plăcută tuturor !